Ginseng-ul din plante există ca trei soiuri distincte: orientale, americane și sibiene. Ginsengul oriental, sau panax, este cultivat în principal în China și Coreea, unde este recoltat pentru rădăcinile sale. Rădăcina chineză de ginseng este uscată în mod natural și devine o culoare albicioasă, în timp ce rădăcina ginseng coreeană este tratată diferit și transformă o culoare roșiatică, motiv pentru care este uneori denumită „panax roșu”. Soiul sibian nu este cu adevărat ginseng, ci mai degrabă un văr îndepărtat de tipurile panax. Toate ginseng-urile sunt utilizate medicamentos, de obicei în eforturile de a stimula energia și de a spori vitalitatea. Consultați medicul înainte de a începe să luați orice suplimente noi.
Istorie
Ginsengul a fost folosit de nenumărate generații, în special în cadrul protocoalelor medicinei tradiționale chineze. Numele este originar din China și înseamnă „plantă pentru om”, deoarece rădăcina de Ginseng seamănă cu forma umană, așa cum este citat în „Cartea completă a medicinei chineze”. Grecii antici au adăugat ulterior prefixul latin panax, care a fost derivat din cuvântul panacea, sau „vindecare-totul”. Ambele culturi antice s-au bazat pe rădăcina ginsengului pentru a atenua o varietate de condiții, dar a fost privită în principal ca un tonic pentru creșterea vitalității. Ginsengul sibian este cultivat în principal în estul Siberiei și a fost etichetat ca ginseng în timpurile moderne, în principal în scopuri de marketing.
Ginseng coreean
Ginsengul coreean este considerat cel mai puternic și mai popular soi din lume, cu aproximativ 6 milioane de utilizatori americani care au încercat-o cel puțin o dată, potrivit „The Way of Chinese Herbs”. În medicina tradițională chineză, se crede că panaxul roșu stimulează energia yang-ului, care îmbunătățește circulația, crește fluxul sanguin, revitalizează organismul și ajută la recuperarea de slăbiciune după boală. În Asia, panaxul roșu este luat în mod regulat pentru a crește vitalitatea și rezistența, îmbunătățirea eficienței muncii, combaterea oboselii, întărirea sistemului imunitar și îmbunătățirea libidoului. În țările occidentale, este luat în mod mai sporadic ca un rapel energetic, deși un articol de recenzie publicat într-o ediție din 2005 a „Cercetării fitoterapiei” a concluzionat că adaptogenii din plante, cum ar fi ginsengul, pot beneficia de persoanele diagnosticate cu fibromialgie, sindrom de oboseală cronică, depresie și Boala Alzheimer prin reducerea nivelului de durere, stimularea energiei și a cogniției și restabilirea ciclurilor de somn. Ginsengul coreean se recoltează după șase ani, moment în care este întărit cu abur înainte de uscare. Acest proces produce rădăcini de culoare roșiatică și păstrează plantele compuși activi, numiți ginsenozide.
Ginseng chinezesc
Principala diferență între ginsengul coreean și cel chinezesc este potența. Ginsengul chinez are efecte mai ușoare de stimulare a energiei, astfel încât se crede că este mai potrivit pentru copiii mici, vârstnicii și foarte bolnavi, așa cum se menționează în „Medicina pe bază de plante chinezești: Materia Medica”. Ginsengul chinezesc este produs în principal în Manchuria și este de obicei de culoare albă, deoarece rădăcinile sunt uscate la soare. Procesul de uscare descompune enzimele, ceea ce reduce potența rădăcinii. Se cultivă timp de patru până la șase ani înainte de recoltare.
Ginseng sibian
Ginsengul sibian sau Eleutherococcus senticosus nu este de fapt ginseng, ci mai degrabă o altă specie care a fost redenumită ca ginseng, cel mai probabil în scopuri de marketing și pentru a stimula vânzările. Soiul siberian are rădăcini lemnoase în locul celor cărnoase și conțin compuși eleuterozizi în locul ginsenozidelor, așa cum este menționat în „Herbalism medical”. Eleutherosides sunt diferite tipuri de adaptogeni, deși au încă proprietăți de stimulare a energiei. Ginsengul sibian este mai puțin puternic decât soiurile asiatice, în special panaxul roșu, și nu este la fel de bine studiat.
